marți, 1 noiembrie 2011
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al
Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art.1 Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, denumit în continuare SCMD,
este o organizaţie cu personalitate juridică, apolitică și nonprofit,
constituită în temeiul Legii Sindicatelor nr. 54 din 24 ianuarie 2003,
care reuneşte, fără discriminare, pe baza liberului consimţământ, cadre
militare în rezervă, disponibilizate conform O.G. nr. 7/1998 dar si a altor acte normative conjucturale, în retragere,
indiferent de structura sistemului naţional de apărare, siguranţă şi
ordine publică din care provin şi care aderă la Statutul, scopul şi
obiectivele Sindicatului.
Art.2 Regulamentul de Organizare și Funcționare, denumit în continuare ROF, reprezintă un document de reglementare a activităţii Sindicatului, prevederile sale fiind obligatorii pentru toţi membrii acestuia.
CAPITOLUL II
Organizarea și conducerea Sindicatului.
Atribuţiile funcţionale ale organelor de conducere.
Art.3 Sindicatul este organizat, in funcţie de scopul şi obiectivele statutare, astfel:
(1) la nivel central: Comitetul
Director; Biroul Operativ; Comisia de Cenzori, Secretariatul General şi
colectivele de specialitate (Departamente) pe domenii de activitate.
(2) la nivel teritorial: filiale, birouri operative ale filialelor, compartimente sau responsabili pe domenii de activitate.
Art.4. Organele de conducere şi control ale SCMD sunt:
4.1. Organele Centrale de Conducere
a) Consiliul Naţional al Reprezentanților– organul suprem de conducere,
b) Comitetul Director
c) Biroul Operativ
d) Preşedintele Sindicatului
4.2. Organele Teritoriale de Conducere
a) Adunarea generală a filialei teritoriale
b) Biroul operativ teritorial
c) Presedintele filialei
4.3. Organ Central de Control
a) Comisia de cenzori
CONSILIUL NAŢIONAL AL REPREZENTANŢILOR
Art.5. (1) Consiliul Naţional al Reprezentanţilor, denumit în continuare CNR, este organul suprem de conducere al Sindicatului, constituit din:
a) membrii Comitetului Director;
b) membrii fondatori;
c) preşedinţii filialelor teritoriale.
(2) CNR se
intruneste odata pe an in sesiune ordinara si in sesiuni extraordinare
ori de cate ori este nevoie la cererea Comitetului Director sau a unei
treimi din membrii CNR existenti la data convocarii, in termen de 30 de
zile de la data inregistrarii cererii.
(3) În îndeplinirea atribuţiunilor prevăzute de Statut şi ROF, CNR emite Hotărâri.
Art.6 Documentele
care urmează a fi discutate la CNR, inclusiv listele cu candidaturile
depuse pentru Comitetul Director, odata la 5 ani, trebuie prezentate, de
către Secretarul General, Comitetului Director, cu cel puţin 30 de zile
înainte de deschiderea lucrărilor CNR.
Art.7 Convocarea CNR trebuie notificată membrilor, împreună cu ordinea de zi, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea lucrărilor.
Art.8. (1) CNR
este legal constituit dacă la şedinţă participă jumătate plus unul din
numărul total al membrilor, hotărârile adoptându-se numai în cazul unei
majorităţi de 2/3 din cei prezenţi.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1)
situatiile privind dizolvarea SCMD, modificarea Statutului, revocarea
sau excluderea individuala ori colectiva a membrilor organelor de
conducere si control centrale, cand trebuie sa fie prezenti minimum 2/3
din membrii CNR, votul fiind unanim.
Art.9 La
lucrările CNR pot participa, ca invitati, fără drept de vot, membrii
onorifici ai SCMD, membrii Comisiei de Cenzori, alți membri de sindicat,
precum şi reprezentanţi ai mass-media și societății civile, etc.
Art.10 Conducerea
lucrărilor CNR este asigurată de preşedintele Sindicatului, împreună cu
un prezidiu format din membrii raportori ai Comitetului Director.
Art.11 CNR are următoarele atribuţii:
a) aprobă ordinea de zi şi problemele de procedură;
b) odata
la 5 ani constituie şi validează componenţa numerică şi nominală a
Comitetului Director, a Preşedintelui şi a Secretarului General;
c) stabileşte obiectivele şi strategia Sindicatului pentru perioada următoare;
d) hotărăşte asupra petiţiilor, apelurilor şi propunerilor ce-i sunt adresate;
e) hotărăşte asupra afilierii Sindicatului la organizaţii de profil pe plan intern şi internaţional;
f) aprobă schimbarea sediului Sindicatului;
g) aprobă nivelul cotizaţiilor pentru organizaţia internaţională la care este afiliat;
h) analizează şi hotărăşte asupra activităţii desfăşurate de Comitetul Director şi Comisia de Cenzori;
i) aprobă şi modifică Statutul şi ROF-ul;
j) validează autoexcluderea membrilor și hotărăște excluderea ca sancțiune disciplinară;
k) numeşte şi revocă membrii Comitetului Director şi ai Comisiei de Cenzori in conditiile prevazute de Statut;
l) alege
membrii Comisiei de Cenzori și validează președintele Comisiei de
Cenzori și înlocuitorul de drept al acestuia în caz de vacantare a
postului;
m) hotărăşte asupra măsurilor de verificare privind activitatea şi gestiunea organelor de conducere, administrare şi control;
n) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Sindicatului si mandateaza Comitetul Director in acest sens, intre sesiuni;
o) hotărăşte asupra cuantumului cotizaţiei ce se achită de membrii Sindicatului;
p) hotărăşte
asupra oportunitatii propunerilor privind plata unor indemnizaţii
membrilor Comitetului Director si ai Comisiei de Cenzori;
q) adoptă
hotărâri cu privire la înfiinţarea sau participarea la capitalul social
al unor societăţi comerciale care să asigure fondurile necesare
funcţionarii şi îndeplinirii scopului Sindicatului;
r) examinează propunerile prezentate de membrii de sindicat CNR şi decide cu privire la rezolvarea acestora;
s) hotărăşte
dizolvarea Sindicatului şi adoptă orice alte hotărâri care,
conform Statutului şi legislaţiei în vigoare, sunt de competenţa
exclusivă a CNR;
t) numește cu mandat, pe timp de un an, o comisie de soluționare a contestațiilor la
deciziile de sancționare.
COMITETUL DIRECTOR
Art.12 (1) Comitetul
Director, denumit in continuare CD, este compus din Preşedintele
Sindicatului, Secretarul General şi un număr impar de vicepreşedinţi.
(2) Funcţia de Preşedinte al CD este asigurată de către Preşedintele Sindicatului.
(3)
Membrii fondatori, in perioada dintre mandatele CD au dreptul să
decidă completarea acestuia cu noi membri, conform Statutului.
Art.13 (1) CD este
organul de conducere al Sindicatului în intervalul dintre două ședințe
ale CNR, lucrările sale desfăşurându-se, cel puţin o dată pe lună sau
ori de câte ori este necesar.
(2) Convocarea se face în scris sau telefonic, de către Secretarul General, cu cel
puţin 5 zile înainte de data întrunirii.
(3) CD este statutar întrunit cu participarea a cel puţin jumătate plus unu din membri.
(4) În îndeplinirea atribuţiunilor prevăzute de statut şi regulament, CD emite Decizii.
(5) Deciziile CD se adoptă cu majoritatea absolută a celor prezenţi.
Art.14 Şedinţele
CD sunt conduse de Preşedintele Sindicatului, iar în lipsa acestuia de
Secretarul General sau un vicepresedinte desemnat.
Art.15 La şedinţele CD pot fi invitaţi preşedinţi de filiale, preşedintele Comisiei de Cenzori, alte persoane.
Art.16
Şedinţele CD sunt consemnate într-un proces verbal, de către o persoană
din cadrul Secretariatului General care participă, permanent, la aceste
şedinţe. Procesul-verbal al sedinței Comitetului Dirtector se semnează
de toti membrii participanti în cel mult 5 zile de la data sedintei.
Art.17 CD are următoarele atribuţii:
a) conduce activitatea Sindicatului pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor luate de CNR;
b) elaborează proiecte de politici şi strategii ale Sindicatului;
c) aprobă investiţiile Sindicatului şi acţiunile promovate;
d) aprobă
statul de funcţii şi nivelul de salarizare al angajaţilor. Nivelul de
salarizare al angajatului, se va stabili in procent negociabil care sa
nu depaseasca salariul mediu brut pe economie;
e) aprobă
instrucțiunile de organizare și funcționare privind componenţa numerică
și nominală, precum și atribuțiile colectivelor de specialitate de la
nivel central și le actualizează periodic;
f) adoptă ordinea de zi şi regulile de procedură privind desfăşurarea şedinţelor CD;
g) asigură întocmirea bilanţului şi, in baza mandatului CNR aproba bugetul de venituri şi cheltuieli al Sindicatului;
h) urmăreşte
executia bugetului Sindicatului, verifică oportunitatea si asigura
legalitatea cheltuielilor şi a plăţilor angajate de sindicat conform
bugetului;
i) coordonează, monitorizează şi controlează întreaga activitate a structurilor Sindicatului;
j) înfiinţează, organizează și dizolvă filiale ale Sindicatului;
k) decide
acordarea de ajutoare, stimulente bănești, indemnizații de colaborare
și cota-parte pentru afilierea Sindicatului la organizații interne și
externe, precum și finanțarea activităților organizatorice, sociale,
culturale, artistice, sportive și de altă natură;
l) hotărăște
suspendarea din funcție a membrilor CD în cvorumul și majoritatea
prevăzute de Statut și propune revocarea acestora de către CNR;
m) aplică sancțiuni conform prevederilor statutare;
n) aprobă instucțiunile de emitere, primire, înregistrare și arhivare a documentelor;
o) stabilește anual o comisie de disciplină pentru efectuarea cercetării faptelor considerate abateri disciplinare.
Art.18
În caz de vacantare a tuturor funcțiilor din Biroul Operativ Teritorial
sau de nefuncționalitate a filialei ori a Biroului Operativ Teritorial,
CD convoacă în termen de 10 zile de la data apariției situației ca
atare, Adunarea Generală a filialei pentru alegerea altor organe de
conducere.
BIROUL OPERATIV
Art.19 (1) Biroul Operativ este
organul care coordonează activitatea curentă a Sindicatului, în
intervalul dintre şedinţele CD şi este format din Preşedintele şi
Secretarul General al Sindicatului.
(2) În exercitarea atribuţiilor proprii, Biroul Operativ stabilește măsuri.
Art.20 Biroul Operativ are următoarele atribuţii:
a) organizează şi supervizează activitatea Sindicatului pentru realizarea, în bune condiţii, a hotărârilor CNR și a deciziilor CD;
b) coordonează activitatea birourilor operative teritoriale;
c) suspendă
activitatea birourilor operative teritoriale, în situaţia apariţiei
unor disfuncţionalităţi majore în activitatea acestora, luând,
după caz, următoarele măsuri:
c.1. - dispune verificarea activităţii birourilor operative suspendate;
c.2. - hotărăşte asupra conducerii curente a filialei;
c.3. - propune CD măsura mentinerii suspendării, organizării de noi
alegeri, sau reluarea activităţii
biroului operativ suspendat.
d) urmăreşte execuția bugetului şi verifică oportunitatea cheltuielilor şi a plăţilor angajate;
e) planifică data și ordinea de zi a ședințelor CD;
f) organizează, la nivel central, continuitatea conducerii;
g) coordonează activitatea Secretariatului General al Sindicatului.
PREŞEDINTELE SINDICATULUI
Art.21 (1) Preşedintele reprezintă Sindicatul, potrivit mandatului încredinţat de CNR, şi asigură conducerea organizaţiei la nivel naţional fiind responsabil de buna organizare şi funcţionare a acesteia.
(2) Președintele Sindicatului este și președintele CD.
Art.22 (1) Preşedintele este ales prin vot secret de CNR pentru o perioadă de 5 ani, din rândul membrilor de sindicat.
(2) Persoana care candidează la această funcţie trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de legislatia specifica.
(3) În
caz de vacantare a funcţiei de preşedinte, funcţia acestuia se preia de
Secretarul General, până la organizarea, în termen de 45 de zile, de
noi alegeri în cadrul CNR.
Art.23 Preşedintele are următoarele atribuţii:
a) reprezintă interesele membrilor de sindicat în toate împrejurările;
b) urmăreşte şi impune respectarea Statutului şi ROF-ului de către toţi membrii de sindicat;
c) prezidează şedinţele CD şi ale CNR;
d) asigură aplicarea hotărârilor CNR şi deciziile CD, precum şi ale măsurilor stabilite de Biroul Operativ;
e) coordonează
activitatea de elaborare a proiectelor de politici şi strategii ale
Sindicatului si de verificare a modului de indeplinire;
f) delegă competenţele prevăzute de statut și regulament;
g) răspunde
de activitatea economico-financiară si de organizarea contabilitatii
Sindicatului şi asigura efectuarea in conditii legale a cheltuielilor
stabilite prin bugetul anual al Sindicatului;
h) numește
anual, prin decizie, o comisie de disciplină stabilită de CD pentru
efectuarea cercetării faptelor considerate abateri disciplinare și
desemnează persoana din cadrul Secretariatului General care asigură
lucrările de secretariat ale acestei comisii;
i) semnează corespondenţa oficială a Sindicatului;
j) dispune măsuri corespunzătoare pentru ducerea la îndeplinire a activităților curente ale Sindicatului;
k) poate mandata atribuții Secretarului General sau vicepreședinților Sindicatului;
l) îndeplinește orice alte sarcini pentru realizarea obiectivelor prevăzute de Statut.
Art.24 În exercitarea atribuţiilor proprii, Preşedintele Sindicatului emite decizii în aplicarea hotărârilor CNR si a deciziilor CD precum și pentru coordonarea și îndeplinirea activităților Sindicatului.
Art.25 (1) Secretarul General face
parte din Biroul Operativ şi asigură, alături de preşedinte, buna
funcţionare a activităţii organelor şi structurilor de conducere ale
Sindicatului.
(2) Preia prerogativele preşedintelui când acesta își anunță indisponibilitatea prezenței.
Art.26 (1) Secretarul General este ales prin vot secret de CNR, pentru o perioadă de 5 ani, din rândul membrilor de sindicat.
(2)Persoana care candidează la această funcţie trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de legislatia specifica.
(3) În
caz de vacantare a funcţiei de Secretar General, funcţia acestuia se
preia de unul din vicepreşedinţi, desemnat de CD, până la organizarea
statutara de noi alegeri, în cadrul CNR.
Art.27 Secretarul General are următoarele atribuţii:
a) asigură
funcţionarea tuturor componentelor structurii organizatorice şi
urmăreşte respectarea Statutului, a ROF-ului, a deciziilor CD;
b) Coordoneaza
si raspunde de activitatea economico-financiara a SCMD prezentand lunar
CD un raport scris privind situaţia financiară pe categorii de venituri
si cheltuieli;
c) verifică actualizarea evidenţei membrilor Sindicatului;
d) întocmește proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe care îl supune spre avizare CD și spre aprobare CNR.
Art.28 (1) Vicepresedintii fac parte din CD, asigura
coordonarea zonala a activitatii filialelor teritoriale si de
specialitate in conducerea la nivel central si il sprijina pe
presedinte, la solicitarea acestuia, in cazul in care secretarul general
este indisponibil.
(2) Vicepreşedinţii
Sindicatului sunt aleşi prin vot secret de CNR, pentru o perioadă de 5
ani, din rândul membrilor de sindicat, sau cu statut de interimat, in
perioadele dintre alegeri, de catre membrii fondatori, conform
prevederilor statutare.
(3) Numărul de vicepreședinți este impar și se stabilește statutar.
(4) Persoana care candidează la această funcţie trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de legislatia specifica.
Art.29 Vicepreşedinţii au următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea sindicală în zona teritorială de responsabilitate;
b) menţin
o comunicare permanentă cu structurile teritoriale pentru rezolvarea
problemelor de interes general ale membrilor de sindicat;
c) controlează
modul în care membrii de sindicat și filialele teritoriale respectă și
îndeplinesc prevederile statutului și regulamentului;
d) indruma
activitatea colectivelor de specialitate (departamente) ale
Sindicatului repartizate spre coordonare de catre CD, pe care il
informeaza lunar asupra activitatilor desfasurate.
Art.30.
Vicepreședintii desemnati pentru a prelua atribuțiile în lipsa
Președintelui Sindicatului sau a Secretarului General, sunt stabiliti de
CD.
Art.31.
Vicepreședinții răspund în fața CD de rezolvarea activităților potrivit
atribuțiilor sau a unor acțiuni încredințate spre coordonare sau
executare directă.
ADUNAREA GENERALĂ A FILIALEI TERITORIALE
Art.32 (1) Adunarea Generală a filialei teritoriale denumită în continuare Adunare Generală, este organul colectiv de conducere al filialei ce reuneşte membrii de sindicat din zona administrativă de care aparţin.
(2) Adunarea Generală se convoacă anual, în ședință ordinară sau ori de câte ori este nevoie în ședințe extraordinare.
(3) Adunarea Generală este legal constituită în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din totalul membrilor săi şi adoptă hotărâri cu
majoritate absolută. Dacă la ședință nu se întrunește cvorumul
menționat, se convoaca o noua adunare generala care este legal
constituită indiferent de numărul membrilor prezenți, hotărârile urmând a
fi luate cu majoritatea simplă a celor prezenți.
Art.33. (1) Convocarea Adunării
Generale trebuie notificată membrilor, împreună cu ordinea de zi, data
și locul de desfășurare, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea
lucrărilor.
(2) Convocarea
se face în mod obligatoriu pe pagina de internet a filialei, precum și
prin alte modalități de anunțare: telefon, SMS, e-mail, scrisori, etc.
(3) Sedinta
extraordinara se convoaca de catre Biroul Operativ al filialei la
initiativa acestuia sau la cererea a 1/3 din numarul total al membrilor
filialei prin tabel semnat si depus de catre initiatori la Biroul
Operativ.
Art.34. (1) Desfășurarea Adunării Generale se consemnează într-un proces verbal în care se menționează obligatoriu numărul celor prezenți și modul de adoptare a hotărârilor.
(2) Hotărârile Adunării Generale se semnează și parafează de președintele
filialei, se îndosariază într-un dosar special si in termen de 15 zile
se trimit in copie CD pentru informare/confirmare.
Art.35. La ședința ordinară a
Adunării Generale se alege președintele,
vicepreședintele/vicepresedintii și secretarul filialei pe o perioadă de
4 ani, care sunt și membri de drept ai Biroului Operativ teritorial al
filialei.
Art.36. Fiecare membru al filialei dispune de un vot egal în cadrul Adunării Generale.
Art.37. La
Adunarea Generală pot participa, fără drept de vot, membrii organelor
de conducere din structura centrală, alti invitati, reprezentanţi ai
mass-media și societății civile.
Art.38. Lucrările
Adunării Generale sunt conduse de către președintele filialei sau
înlocuitorul de drept, împreună cu un prezidiu compus din membrii
Biroului Operativ teritorial, precum și alte persoane.
Art.39. Adunarea Generală are următoarele atribuţii:
a) dezbate
problemele de interes general şi particular, în conformitate cu
prevederile statutului, regulamentului şi ale altor acte emise de
organele de conducere ale Sindicatului sau rezultate din necesitățile
locale ale filialei și adoptă măsuri corespunzătoare;
b) adoptă planul cu activitățile și acțiunile pentru perioada următoare, în conformitate cu strategia aprobată de CNR;
c) adopta masurile necesare indeplinirii sarcinilor rezultate ca urmare a deciziilor presedintelui, Biroului Operativ sau CD;
d) analizează
şi hotărăște cu privire la aplicarea sau ridicarea de sancțiuni
membrilor biroului operativ teritorial, precum și oricărui alt membru al
filialei;
e) hotărăşte asupra petiţiilor, apelurilor şi propunerilor adresate filialei;
f) analizează și hotărăște asupra:
· g.1 – activității membrilor biroului operativ teritorial;
· g.2 – cheltuirii fondurilor provenite din cotizații și alte surse de venit;
· g.3
– proiectului bugetului de venituri și cheltuieli al filialei,
propuneri ce vor fi inaintate CD, spre analiza in vederea supunerii spre
aprobare CNR;.
· g.4. – propunerilor de comasare cu alte filiale sau de dizolvare a filialei.
Art.40. În caz de vacantare a tuturor funcțiilor în Biroul Operativ teritorial sau de nefuncționalitate a filialei ori Biroului Operativ teritorial, Adunarea Generală este convocată de CD în termen de 10 zile de la apariția situației pentru a hotărî asupra alegerii noilor organe de conducere.
BIROUL OPERATIV TERITORIAL
Art.41. (1) La
nivel teritorial, Adunarea Generală alege Biroul Operativ teritorial,
format din minimum trei membri - președinte, vicepreședinti și secretar.
(2) Președintele filialei este și președintele Biroului Operativ teritorial.
(3) Durata mandatului membrilor Biroului Operativ teritorial este de 4 ani.
(4) Prin
excepţie de la prevederile alin. (3), durata mandatului membrilor aleşi
pe funcţiile vacante în perioada de după alegerile generale este până
la data viitoarelor alegeri generale.
(5) Membrii Biroului Operativ teritorial asigură conducerea executivă a filialei teritoriale.
(6) În exercitarea atribuţiilor proprii, Biroul Operativ teritorial adoptă măsuri, care sunt consemnate într-un proces verbal semnat de cei prezenți la ședință.
Art.42. Biroul Operativ teritorial își desfășoară activitatea în ședințe lunare (bilunare) la care pot fi invitați membri ai organelor de conducere din structura centrală și alte persoane.
Art.43. Biroul Operativ teritorial are următoarele atribuții:
a) stabileşte măsuri pentru organizarea și desfășurarea adunării generale ordinară sau extraordinară;
b) stabileşte
ordinea de zi a şedinţelor Biroului Operativ teritorial, a adunărilor
generale şi aprobă documentele care fac obiectul analizei adunării
teritoriale;
c) numeşte sau revocă/suspendă membrii compartimentelor sau responsabilii pe domenii din subordinea sa;
d) numeşte administratorul de cont și răspunde de gestionarea patrimoniului incredintat filialei;
e) analizează
propunerile de acordare a recompenselor (stimulentelor) materiale,
financiare sau de altă natură membrilor Biroului Operativ teritorial sau
membrilor de sindicat ai filialei;
f) coordonează şi ţine evidenţa acţiunilor şi mijloacelor specifice luptei sindicale.
g) intocmeste
proiectul bugetului propriu de venituri si cheltuieli pe care-l supune
aprobarii Adunarii Generale inainte de a-l trimite spre avizare
conducerii centrale;
h) conduce
activitatea filialei teritoriale conform Statutului si ROF-ului pentru
indeplinirea hotararilor si deciziilor CNR, CD, Biroului Operativ al
SCMD, Presedintelui si a hotararilor proprii;
i) reprezinta Sindicatul in raporturile cu tertii in plan teritorial;
j) analizeaza si propune conducerii SCMD initierea de actiuni si aliante pe plan local.
Art.44. (1) Președintele filialei este ales, revocat, sau suspendat în/din funcție de Adunarea Generală, în ședință ordinară sau extraordinară.
(2) Președintele filialei face parte de drept din CNR, cu drept de vot, putând fi înlocuit prin mandat de un vicepreședinte sau secretarul filialei, cu acordul Biroului Operativ teritorial;
Art.45. Președintele filialei poate demisiona din funcție înainte de expirarea mandatului. Demisia se aduce la cunoștința Adunării Generale si conducerii centrale. În
această perioadă, unul dintre vicepresedinti sau secretarul filialei,
desemnat de Biroul Operativ teritorial preia prerogativele
preşedintelui, până la alegerea unui nou preşedinte de către Adunarea
Generală.
Art.46. Președintele filialei are următoarele atribuţii:
a) conduce şedinţele Biroului Operativ teritorial şi Adunării Generale ale filialei;
b) conduce și/sau coordonează activităţile/acţiunile la nivelul filialei, stabilind măsuri operative eficiente;
c) semnează
actele contabile de competenţa sa şi dispune asupra cheltuirii
fondurilor conform capitolelor de cheltuieli prevăzute de bugetul de
venituri şi cheltuieli aprobat de Adunarea Generală;
d) semnează
acte în conformitate cu competenţele atribuite de conducerea centrală a
Sindicatului. Actele emise fără viza de legalitate sau control
financiar preventiv sunt nule de drept;
e) îşi delegă competenţele unuia dintre membrii Biroului Operativ teritorial în situaţia de indisponibilitate temporară;
f) controlează modul de îndeplinire a hotărârilor Adunării Generale şi a celor stabilite de Biroul Operativ teritorial şi dispune măsuri corespunzătoare;
g) răspunde în faţa membrilor de sindicat, a Biroului Operativ teritorial sau Adunării Generale privind modul de îndeplinire a actului de conducere la nivelul filialei;
h) reprezintă filiala în raporturile cu terţi, în plan teritorial, în limitele mandatului dat de Președintele Sindicatului;
i) verifica
depunerea cotizației, de către membrii filialei, într-unul din
conturile bancare ale Sindicatului si ia masurile ce se impun in caz de
nerespectare a acestei obligatii statutare.
Art.47. Vicepreședintii filialei sunt alesi, revocati sau suspendati în/din funcție de Adunarea Generală, în ședință ordinară sau extraordinară.
Art.48. Vicepreședintii filialei au următoarele atribuţii:
a) răspund de organizarea şi desfăşurarea manifestărilor publice prin utilizarea mijloacelor de luptă sindicală;
b) întocmesc şi prezintă spre analiză Biroului Operativ teritorial documentele necesare desfăşurării acţiunilor sindicale;
c) răspund
de anunţarea membrilor filialei de a participa la acţiunile organizate,
precum şi de dotarea acestora cu mijloace şi materiale de propagandă
sindicale;
d) propun scăderea din evidenţa contabilă a mijloacelor consumate, pierdute sau reţinute pe timpul acţiunilor sindicale;
e) îndeplinesc alte atribuţii stabilite de Adunarea Generală sau Biroul Operativ teritorial;
f) pot prelua atributiile presedintelui filialei in conditiile prevazute.
Art.49. (1) Secretarul filialei este ales, revocat sau suspendat în/din funcţie de Adunarea Generală a filialei, în şedinţă ordinară sau extraordinară.
(2) În lipsa anunţată a preşedintelui și vicepreședintelui preia competenţele și atribuțiile acestora.
Art.50. Secretarul filialei are următoarele atribuţii:
a) răspunde
de modul de organizare a evidenţei membrilor filialei şi de
actualizarea bazei de date, precum şi de rezolvarea cererilor noilor
membri de sindicat;
b) primeşte şi verifică dosarele de înscriere de noi membri;
c) pregăteşte şi prezintă spre aprobare preşedintelui actele necesare desfăşurării activităţilor;
d) aplică prevederile legale privind evidenţa documentelor şi arhivarea acestora;
e) întreprinde
demersurile pentru obţinerea vizei de legalitate pentru documentele
emise de filială, în conformitate cu deciziile CD;
f) răspunde
de organizarea evidenţei şi consemnarea modului de soluționare a
petiţiilor, propunerilor şi sesizărilor adresate filialei;
g) ţine evidenţa recompenselor acordate și sancţiunilor aplicate membrilor filialei şi a celor autoexcluşi;
h) înregistrează orice document care urmează a fi analizat de Adunarea Generală;
i) prezintă propunerile de numire/suspendare/revocare a responsabililor sau membrilor compartimentelor pe domeniile de activitate Biroului Operativ teritorial;
j) organizează evidenţa primirii, înregistrării, verificării şi predării documentelor la casa de avocatură;
k) informează membrii filialei despre acţiuni şi activităţi curente care se pregătesc sau sunt în curs de desfăşurare;
l) asigură depunerea cotizaţiei de către membrii de sindicat în contul Sindicatului;
m) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de Adunarea generala sau Biroul Operativ teritorial.
COMISIA DE CENZORI
Art.51 Organul de control economico-financiar al Sindicatului este Comisia de Cenzori formată din 3 membri titulari, aleşi de CNR, pentru un mandat de 4 ani.
Art.52 Comisia de cenzori este condusă de un preşedinte, ales de către comisie şi validat de CNR.
Art.53 Poate ocupa funcţia de cenzor orice persoană care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are studii superioare de specialitate atestate prin documente oficiale;
b) nu a suferit condamnări pentru infracțiuni de serviciu sau economice;
c) nu este membru în organele de conducere centrale ale SCMD;
d) nu este in conflict de interese cu membrii CD sau cu persoane de executie angajate in Sindicat.
Art.54 Preşedintele Comisiei de Cenzori trebuie sa aiba studii superioare economice si experientă în domeniu.
Art.55 Organizarea şi funcţionarea Comisiei de Cenzori se desfăşoară în baza unui regulament propriu aprobat de CNR.
Art.56 Comisia
de Cenzori realizează cel puţin două acţiuni de control pe an sau ori
de câte ori consideră necesar, informând CD despre rezultatele
verificării. Anual prezintă un raport în faţa CNR.
Art.57Pe
timpul controlului, membrii comisiei beneficiază de decontarea
cheltuielilor ocazionate de această activitate, conform normativelor
legale în vigoare.
CAPITOLUL III
Colectivele de specialitate (departamente) ale Sindicatului
Art.58 (1)Pentru
punerea în aplicare a hotărârilor și deciziilor structurilor de
conducere, precum şi pentru îndeplinirea scopurilor propuse, la nivel
naţional şi teritorial, se organizează şi funcţionează colective de
specialitate ale Sindicatului, astfel:
a) la nivel central: departamente pe domenii de activitate;
b) la nivel teritorial: compartimente sau responsabili pe domenii de activitate.
(2) Colectivele de specialitate ale sindicatului au rol consultativ.
Art.59 Denumirile
compartimentelor la nivel teritorial sunt similare celor de la nivel
central. Atribuţiile şi compunerea numerică a acestora sunt
particularizate la nivelul fiecărei filiale.
Art.60 Denumirea şi compunerea departamentelor la nivel central sunt prevăzute în Anexa nr.1
Art.61 Departamentele/Compartimentele/Responsabilii pe domenii de activitate au, în principal, următoarele atribuţii:
a) acordarea de asistenţă de specialitate şi sprijin la solicitarea oricărui membru de sindicat, pe problematica solicitată;
b) elaborarea
de studii, programe şi informări privind evoluţia domeniului respectiv,
alte sarcini de specialitate incredintate de CD/Birourile Operative
teritoriale;
c) monitorizarea şi reacţia rapidă la acţiunile guvernamentale sau de altă natură în domeniul de activitate.
Art.62. (1) La
nivel central, departamentele sunt conduse/coordonate de Presedinte,
Secretarul General, vicepresedinti, alte persoane desemnate de CD.
(2)
Departamentele desfășoară ședințe periodice sau ori de câte ori este
necesar și adoptă măsuri, care sunt consemnate în procese-verbale.
Art.63. (1)Departamentele au în structura lor compartimente.
(2) Instrucțiunile
de organizare și funcționare a Departamentelor, componenţa numerică și
nominală, precum și atribuțiile acestora, se aprobă şi se actualizează
periodic de către CD.
Art.64. (1) La
nivel teritorial, compartimentele sau responsabilii pe domenii de
activitate se aproba si se actualizeaza periodic de Biroul Operativ
teritorial.
(2) Compartimentele
sau responsabilii pe domenii de activitate desfășoară ședințe
săptămânale sau ori de câte ori este nevoie și adoptă măsuri, care sunt
consemnate în procese verbale.
Art.65 Pentru
îndeplinirea unor obiective sau necesităţi cu caracter temporar, atât
la nivel central cât şi teritorial, organele de conducere ale
Sindicatului pot înfiinţa comisii pe probleme specifice. Din aceste
comisii pot face parte atât membri de sindicat cât şi
persoane(specialişti) din afara Sindicatului.
CAPITOLUL IV
Organe administrativ- tehnice si de executie ale Sindicatului
Art.66 Secretariatul General
este organul de executie in subordinea Presedintelui SCMD care asigura
suportul organizatoric si tehnic necesar desfasurarii activitatii
organelor de conducere centrale ale sindicatului si ale departamentelor,
evidenta membrilor de sindicat, emiterea, primirea, inregistrarea si
arhivarea documentelor emise sau primite de conducerea SCMD.
Art.67 Instructiunile
de organizare si functionare a Secretariatului General, componenta
numerica si nominala, atributiile si conditiile contractuale se
stabilesc si se actualizeaza periodic de catre CD.
Art.68 Compartimentul contabilitate
se subordoneaza Presedintelui SCMD si vicepresedintelui delegat care
coordoneaza activitatea Departamentului economico-financiar.
Art.69 Compartimentul
contabilitate isi desfasoara activitatea in baza instructiunilor de
organizare si functionare aprobate de CD, care stabileste si componenta
numerica si nominala precum si conditiile contractuale.
Art.70 Compartimentul Consilieri Juridici
avizeaza din punct de vedere al legalitatii deciziile si hotararile,
asigura consilierea juridica a Presedintelui SCMD, BO, CD si
Departamentului juridic al SCMD. Acest compartiment se subordoneaza
Presedintelui SCMD si vicepresedintelui delegat care coordoneaza
activitatea juridica a SCMD.
Art.71 Instructiunile
de organizare si functionare a Compartimentului Consilieri Juridici,
componenta numerica si nominala, atributiile si conditiile contractuale
se stabilesc si se actualizeaza periodic de catre CD.
Art.72 Compartimentul Redactional si Tehnic Audio-Vizual
si al publicatiilor SCMD isi desfasoara activitatea in baza
instructiunilor de organizare si functionare aprobate de CD, care
stabileste si componenta numerica si nominala precum si conditiile
contractuale.
Art.73 Compartimentul
Redactional si Tehnic Audio-Vizual si al publicatiilor SCMD se
subordoneaza vicepresedintelui cu probleme media si isi desfasoara
activitatea in sprijinul Departamentului media si comunicare.
CAPITOLUL V
Dobândirea si incetarea calității de membru al Sindicatului
Art.74 Conform prevederilor Statutului se pot înscrie în Sindicat:
a) cadrele
militare în rezervă şi retragere indiferent de structura sistemului
naţional de apărare, siguranţă şi ordine publică din care provin (MApN,
MAI,SRI, SIE, STS, SPP, etc.);
b) beneficiari ai pensiei de urmaş;
c) alte cadre militare în rezervă și retragere.
Art.75 Documentele necesare înscrierii şi care compun „Dosarul de înscriere” sunt următoarele:
a) cerere de înscriere (Anexa nr.2);
b) copia cărţii/buletinului de identitate;
c) copie după dovada oficială a calităţii de cadru în rezervă sau retragere;
d) copie după certificatul de deces (numai pentru văduvele şi urmaşii majori ai cadrelor militare decedate);
e) copie după documentul doveditor prin care se atestă plata cotizaţiei de membru al Sindicatului;
f) două fotografii tip buletin.
Art.76 Persoanele
care doresc sa adere la Sindicat pot solicita înscrierea la orice
filială pe care o doresc, fiind egali în drepturi și obligații cu cei
deja înscriși. Toti membrii Sindicatului, inclusiv cei alesi in organele
de conducere trebuie sa fie luati in evidenta , sa achite cotizatia si
sa activeze in cadrul unei filiale.
Art.77 Data
primirii în rândurile sindicatului a unui membru se consideră data
achitării cotizației de membru, confirmarea fiind asigurata de depunerea
documentelor necesare înscrierii..
Art.78 Legitimaţia
de membru al Sindicatului se va înmâna, după luarea în evidenţă, de
către filiala locală unde a depus dosarul de înscriere sau de catre
Secretariatul General.
Art.79 Mutarea
membrilor de la o filială la alta se poate face la schimbarea
domiciliului sau a locului de muncă, ori din alte motive, numai cu
avizul preşedinţilor ambelor filiale, cu respectarea regulilor privind
evidenţa membrilor Sindicatului.
Art.80 Încetarea calităţii de membru poate interveni în următoarele situaţii:
a) la cererea membrului în cauză, cu respectarea prevederilor statutare;
b) prin deces;
c) prin excludere, la cererea filialei, a CD și hotărârea CNR;
d) prin autoexcludere, ca urmare a neplății cotizației anuale.
CAPITOLUL VI
Drepturi, obligatii, recompense, sanctiuni
Art.81 Membrii Sindicatului, indiferent de funcţia sau calitatea deţinută în Sindicat, sunt egali în drepturi şi obligaţii.
Art.82 Membrii Sindicatului au următoarele drepturi:
a) de a alege şi de a fi ales în mod liber în organele de conducere;
b) la opinie, fără restricţii, în cadrul Sindicatului;
c) de participare liberă la adoptarea şi aplicarea hotărârilor;
d) dreptul nelimitat să hotărască liber şi oricând de a se retrage din Sindicat;
e) de a fi informaţi cu privire la activitatea organelor de conducere ale Sindicatului;
f) dreptul la consultanţă, în problemele muncii sindicale, economice, juridice, sociale, etc.;
g) de a beneficia de asistenţă juridică cu sprijinul Sindicatului în probleme specifice calității de membru;
h) de a contesta statutar membrii organelor de conducere, pe baza unor motivaţii întemeiate;
i) de a se apăra/contesta sanctiunea primita/aplicata;
j) de a delega competenţa votului unui alt membru de sindicat în cadrul adunării generale a filialei.
Art.83 Membrii Sindicatului au următoarele obligații (indatoriri):
a) să respecte Statutul şi ROF-ul;
b) să participe, la activitatea Sindicatului;
c) să
acţioneze pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor şi măsurilor
stabilite de către organele de conducere. Membrii care nu sunt de acord
cu unele hotărâri nu sunt obligaţi să participe la îndeplinirea lor,
dar se vor abţine de la orice acte potrivnice realizării acestora;
d) să respecte disciplina si ierarhia instituţională a Sindicatului.
e) să
fie loiali Sindicatului şi să acţioneze împotriva atacurilor
nejustificate lansate împotriva acestuia, indiferent din partea cui ar
veni.
f) să achite cotizaţia stabilită.
g) să nu întreprindă acțiuni contrare intereselor si imaginii Sindicatului.
h) sa participe, cand este solicitat, la actiunile decise de catre organele de conducere ale SCMD.
Art.84 Membrilor Sindicatului li se pot acorda următoarele recompense:
a) mulţumiri verbale;
b) mulţumiri scrise;
c) diplome de onoare, de merit, de excelenţă;
d) acordarea de însemne distinctive ale Sindicatului;
e) stimulente
bănești in limita fondurilor disponibile, cu respectarea procedurii
stabilite si aprobarea CD. La nivel teritorial, persoanele care sunt
recompensate prin stimulente bănești sunt nominalizate de Biroul
Operativ teritorial, iar la nivel central si al presedintilor de
filiale teritoriale nominalizarea aparține CD;
f) alte recompense prevăzute de Statut.
Art.85 (1) Membrilor Sindicatului li se pot aplica următoarele sancţiuni:
a) atenţionare verbală in cadrul Adunarii Generale sau atentionare scrisa;
b) suspendarea din functie;
c) suspendarea calității de membru al Sindicatului în vederea excluderii;
d) excludere.
(2)
Sancțiunile nu se aplică gradual, ci în funcție de gradul de vinovăție
și de efectele negative cauzate intereselor Sindicatului.
(3) Adoptarea
unei alte formalități de încasare a cotizației decât cea prevăzută de
prezentul regulament este nelegală și atrage răspunderea disciplinară,
iar dacă fapta are caracter de continuitate, după caz, se poate aplica
sancțiunea excluderii din Sindicat și/sau sesizarea organelor de
cercetare penală competente.
Art.86 Sesizările și propunerile anonime pentru acordarea recompenselor și aplicarea sancțiunilor nu se iau în considerare.
Art.87 Sesizările
privind săvârșirea oricăror fapte care atrag eventuale sancțiuni
disciplinare, se adresează Adunării Generale a filialei și pot fi făcute
de oricare membru al sindicatului care are cunoștință și le poate
proba. Sesizarea se face numai în formă scrisă sub semnătură olografă.
Art.88 (1)
Sesizarea faptelor presupuse ca abateri disciplinare se adresează
Adunării Generale in cazul unui membru al filialei sau CD in cazul
membrilor CD si CNR in cazul membrilor fondatori.
(2)
Adunarea generală în cvorumul și cu majoritatea prevăzute de prezentul
regulament, analizează sesizarea în termen de max. 30 de zile de la data
înregistrării acesteia de către Biroul Operativ teritorial.
(3)
Persoana reclamată este audiată în mod obligatoriu în ședința Adunării
Generale extraordinare. Citarea persoanei se face prin orice modalitate
care asigură dovada certă a comunicării. Scrisoarea cu confirmare de
primire are prioritate.
(4)
Neprezentarea persoanei în cauză statutar citată fără un just temei nu
împiedică Adunarea Generală în analiza faptelor și propunerea
sancțiunii. Despre lipsa persoanei în cauză se menționează în procesul
verbal al ședinței.
(5) Aprecierea temeiniciei situațiilor care au condus la neprezentarea persoanei în cauză la ședință aparțin Adunării Generale.
(6)
În situații întemeiate de neprezentare la ședința Adunării Generale,
ședința se reprogramează înăuntrul termenului de 30 de zile.
Art.89
Biroul Operativ teritorial comunică CD propunerea adoptată de adunarea
generală privind sancționarea sau nu a membrului de sindicat, în termen
de 5 zile de la data desfășurării Adunării Generale.
Art.90 (1)
Pentru efectuarea cercetării faptelor considerate abateri disciplinare,
se constituie, anual, la nivelul Sindicatului, o Comisie de disciplină
formată din 3 membri de sindicat, dintre care cel puțin unul să aibă
pregătire juridică.
(2) Compunerea comisiei de disciplină se stabilește anual de CD și se instituie prin decizie a președintelui CD.
Art.91
CD, față de toate actele depuse și concluziile comisiei de cercetare,
precum și cele desprinse din ascultarea persoanei în cauză, în cvorumul
și cu majoritatea prevăzute de statut, analizează și decide.
Art.92 În caz de excludere, CD inainteaza propunerea excluderii la CNR.
Art.93
Decizia adoptată de CD sau CNR se comunică atât persoanei în cauză,
prin scrisoare cu confirmare de primire sau personal, sub semnătură,
cât și Biroului Operativ teritorial, prin adresă cu extras din şedinţa
respectivă.
Art.94(1)
Prin hotărârea CNR se instituie la nivelul Sindicatului, cu mandat de
funcționare de 1 an, o Comisie de soluționare a contestațiilor la
deciziile de sancționare, compusă din 9 membri, care au calitatea de
membri de sindicat, se bucură de o buna reputație și nu au suportat
sancțiuni disciplinare.
(2)
În prima ședință, membrii comisiei își desemnează președintele și
vicepreședintele, precum și modalitatea de lucru a comisiei.
Secretariatul comisiei este asigurat de o persoană din cadrul
Secretariatului General, numită prin decizie a președintelui CD.
(3)
Pe durata mandatului în caz de vacantare, comisia se completează prin
decizie a CD cu membri care îndeplinesc condițiile enunțate.
(4) Comisia este legal constituită în cvorum de 2/3 din numărul membrilor și decide cu majoritatea simplă a celor prezenți.
(5)
Împotriva deciziei de sancționare se formulează plângere, în termen de
15 zile de la luarea la cunoștință a sancțiunii, care se depune la
Secretariatul General al Sindicatului, document care se predă comisiei
de soluționare a contestațiilor. Comisia astfel sesizată soluționează
plângerea (contestația) în termen de 20 de zile.
CAPITOLUL VII
Patrimoniul, stabilirea şi încasarea cotizaţiei, administratorul de cont
Art.95 Patrimoniul Sindicatului se compune din bunuri mobile, imobile şi mijloace băneşti provenite din cotizaţii, donaţii şi alte surse prevăzute de lege.
Art.96 Patrimoniul
aparţinând Sindicatului poate fi folosit numai potrivit intereselor
membrilor săi, nu poate fi împărţit, transmis sau lichidat decât pe baza
hotărârii CNR şi a legislaţiei în vigoare.
Art.97 Administrarea patrimoniului Sindicatului se face de către CD si Birourile Operative teritoriale, prin administratori de cont.
Art.98 Mijloacele băneşti ale Sindicatului provin din:
a) cotizaţia sindicală stabilită de CNR, încasată de la membrii de sindicat;
b) donaţii şi sponsorizări din partea persoanelor fizice sau juridice din ţară şi străinătate;
c) venituri realizate din alte surse prevăzute de lege.
Art.99 Cuantumul cotizaţiei de membru se propune de către CD şi se aprobă de CNR.
Art.100 Filialele
întocmesc proiectul de buget de venituri si cheltuieli anual care se
aprobă de Adunarea Generală a filialei, avand ca sursa de finantare cota
procentuala anuala din cotizatiile platite de membrii filialei aprobate
de CD.
Art.101 (1) Cotizaţia
se achita integral, pana in luna decembrie, pentru anul urmator sau
jumatate din suma, semestrial, pana in luna decembrie pentru primul
semestru al anului urmator si pana in luna iunie pentru al doilea
semestru al anului in curs.
(2)
Neachitarea cotizaţiei atrage după sine autoexcluderea din Sindicat cu
consecința directă a pierderii drepturilor şi obligaţiilor provenite
din calitatea de membru de sindicat.
(3) Persoanele
care se înscriu în Sindicat sunt obligate să achite cotizaţia pentru
lunile rămase din anul în curs, inclusiv luna în care s-au înscris.
(4)
Reînscrierea ca membru de sindicat pentru persoanele care şi-au pierdut
calitatea de membru ca urmare a autoexcluderii, se poate face după
achitarea cotizației anuale și a cotizației restante.
Art.102 (1) Cotizaţia de membru se achită prin următoarele modalități:
a) în mod individual prin depunere în unul dintre conturile bancare ale Sindicatului;
b) prin incasare cu chitanta de la sediul central al Sindicatului;
c) prin
transfer din contul bancar sau contul de card al membrului de sindicat
in unul dintre conturile bancare ale Sindicatului, cu suportarea
comisionului de transfer de catre depunator;
d) prin
debitarea contului bancar al depunatorului, cu acordul acestuia,
efectuata de banca si virarea sumei in contul Sindicatului in baza
conventillor de debit direct incheiate de sindicat cu bancile.
(2)
Obligatoriu in extrasul de cont sau pe chitanta trebuie mentionate
urmatoarele elemente: numele si prenumele depunatorului, CNP-ul, suma
depusa, perioada pentru care se plateste si filiala.
(3) Dupa depunerea cotizatiei membrul aderent este obligat să facă dovada plăţii la filiala care l-a luat în evidenţă.
(4)
Pentru derularea operatiunilor bancare Compartimentul
financiar-contabil, cu aprobarea CD, deschide fiecarei filiale
teritoriale un subcont la una din bancile la care are deschise conturi
colectoare, in care se vor vira semestrial sumele care revin filialelor
din cota anuala stabilita de CNR, la propunerea CD, pentru acoperirea
cheltuielilor de functionare, in functie de valoarea cotizatiilor
incasate de la membrii filialelor si virate in conturile Sindicatului.
Sumele neutilizate la finele anului se reporteaza cu aceeasi destinatie
in anul urmator, fara sa afecteze cuantumul sumelor de incasat in noul
exercitiu financiar.
Art.103 (1)
Biroul Operativ teritorial nominalizează un administrator pentru
subcontul bancar al filialei dintre membrii de sindicat ai filialei.
(2) Presedintele SCMD autorizeaza/imputerniceste persoana desemnata ca administrator de catre Biroul Operativ teritorial.
(3) Administratorul de cont se subordoneaza ierarhic contabilului sef al Sindicatului si are următoarele atributii:
a) efectuează operatiuni in contul bancar al filialei;
b) îndeplineste si functia de gestionar/ responsabil cu patrimoniul filialei;
c) Intocmeste
documentele pentru ridicari/depuneri de numerar in si din cont si
ordinele de plata pentru viramentele din contul filialei;
d) întocmeşte
şi transmite Departamentului Economico Financiar, cel tarziu in prima
decada a primei luni din trimestru pentru trimestrul anterior,
deconturile impreuna cu actele de cheltuieli originale pentru
justificarea sumelor acordate ca avans filialelor;
e) ţine evidenta tehnic-operativa a patrimoniului şi gestiunii economico – financiare a filialei;
f) urmăreşte şi asigură integritatea bunurilor aflate în patrimoniul filialei, organizeaza inventarierea bunurilor filialei si trimite situatia inventarierii la Departamentul Economico-Financiar;
g) preia
de la secretarul filialei și transmite la Departamentul
Economico-Financiar situatia cu numarul de membri si valoarea
cotizatiilor depuse de membrii filialei pe anul in curs la inceputul
lunii ianuarie si o actualizeaza trimestrial in prima decada a primei
luni din trimestru;
h) transmite
la Departamentul Economico-Financiar referatele de necesitate pentru
acordarea avansurilor semnate de presedintele filialei si orice alte
documente din domeniul economico-financiar stabilite prin proceduri sau
decizii ale CD.
Art.104 Sumele
provenite din donaţii, sponsorizări şi alte surse prevăzute de lege se
vor lua în evidenţa centrală a Sindicatului şi se vor direcţiona către
filialele care le-au obţinut.
CAPITOLUL VIII
Mijloace de luptă sindicală
Art.105 Mijloacele specifice de luptă sindicală sunt cele prevăzute de statutul Sindicatului și de prevederile legale în vigoare.
Art.106 La
nivel teritorial acţiunile se vor desfăşura numai după informarea CD şi
cu acordul acestuia, precum şi cu respectarea normelor legale în
domeniu.
Art.107 Relaţiile
structurilor sindicale cu mass-media se vor derula în conformitate cu
procedurile comunicate de Departamentul Media si Comunicare.
Art.108
Acţiunile desfăşurate de către filiale vor fi postate pe site-ul
propriu, pentru informarea operativă a membrilor de sindicat şi schimb
de experienţă.
Art.109 (1) Conducerea
Sindicatului nu-şi asumă răspunderea pentru acţiunile desfăşurate de
filiale în alte condiţii decât cele prevăzute se statut și prezentul
regulament.
(2) Cei care încalcă aceste prevederi sunt sancţionaţi, conform prevederilor statutare şi prezentului regulament.
CAPITOLUL IX
Dispozitii finale
Art.110 Prezentul regulament este elaborat în conformitate cu Statutul Sindicatului şi produce efecte ca şi acesta.
Art.111 Actele,
sesizările, hotărârile, deciziile, precum şi alte documente emise de
Sindicat se îndosariază şi păstrează la sediul central al Sindicatului.
Art.112 Registrul de intrări/ieşiri va fi gestionat numai de Secretariatul General al Sindicatului.
Art.113 Documentele
înaintate altor instituţii vor fi inregistrate, vor purta sigla
Sindicatului, vor fi ştampilate şi semnate de preşedinte sau
înlocuitorul de drept; exemplarul 2 se va pastra obligatoriu in arhiva
SCMD.
Art.114 Sigla şi antetul corespondenţelor oficiale sunt prezentate în Anexa nr.4.
Art.115 Se
pot înfiinţa filiale ale Sindicatului în oricare localitate/județ din
România sau din afara ei, la solicitarea a minim 15 membri.
Art.116 Filialele
deja înfiinţate care, din diverse cauze, îşi reduc numărul de membrii
sub minimul stabilit, se dizolvă prin decizie a CD, iar membrii de
sindicat aflaţi în evidenţa lor se afiliază altor filiale.
Art.117 (1) Instrucţiunile
de organizare şi funcţionare a colectivelor de specialitate ale
sindicatului, aprobate înainte de intrarea în vigoare a regulamentului,
își produc efectele în continuare. După intrarea în vigoare a
regulamentului, acestea se actualizează, în funcție de obiectivele de
atins cuprinse în strategia Sindicatului.
(2)
In termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a ROF, CD aproba
instructiunile de organizare si functionare pentru colectivele de
specialitate care nu sunt constituite ori a caror denumire sau structura
se modifica prin ROF.
Art.118. (1) Prezentul regulament poate suferi modificări și completări.
(2) Modificările și completările trebuie să fie propuse de CD şi aprobate de CNR.
Art.119 Prezentul
regulament a fost aprobat de CNR, forul suprem de conducere al
Sindicatului, întrunit statutar în data de 18.10.2011 şi intră în
vigoare în termen de 15 zile de la aprobare.
Art.120 Anexele nr. 1, 2, 3 si 4 fac parte integrantă din prezentul regulament.
ANEXE nr:
1. Colectivele de specialitate (departamente) ale sindicatului
2. Cererea de înscriere
3. Formular pentru exprimarea votului prin delegare (model)
4. Sigla şi antetul corespondenţei oficiale (model)
ANEXA nr.1
COLECTIVELE DE SPECIALITATE (DEPARTAMENTE) ALE SINDICATULUI
a) La nivel central
1. DEPARTAMENT RELAȚII
1.1. Compartiment Relații Interne
a) Cu structurile guvernamentale si ale statului
b) Cu sindicatele
c) Cu societatea civilă, O.N.G. şi alte entităţi
1.2. Compartiment externe
2. DEPARTAMENT JURIDIC
2.1. Compartiment Iniţiere, Urmărire Acţiuni în Instanţă şi Relaţia cu
Casele de Avocatură
2.2. Compartiment Analiză, Sesizări, Reclamaţii Consultanţă Juridică şi
Reprezentare în Instanțe Judecătorești
3. DEPARTAMENT ECONOMICO – FINANCIAR
3.1. Compartiment Financiar
3.2. Compartiment Logistic
3.3. Compartiment Patrimoniu
4. DEPARTAMENT MUNCA SI RESURSE UMANE
4.1. Compartiment Muncă și Resurse Umane.
4.2. Compartiment. Investigare și Crearea Bursei Locurilor de Muncă
5. DEPARTAMENTUL MEDIA SI RELATII PUBLICE
5.1. Compartiment Monitorizare şi Relaţia cu Mass – Media
5.2. Purtătorul de Cuvânt
6. DEPARTAMENT ORGANIZARE ŞI ACŢIUNI SINDICALE
6.1. Compartiment Coordonare Filiale
6.2. Compartiment Manifestări Publice
6.3. Compartiment Analiza, Sinteza si Proiectia Actiunilor Sindicale
7. DEPARTAMENTUL SANATATE, SPORT, TURISM
7.1. Compartiment Sănătate și Asistență socială
7.2. Compartiment Sport,Turism și Recreere
b) La nivel teritorial
Compartimente sau responsabili (similar celor de la nivel central) in subordinea Birourilor Operative Teritoriale.
CERERE DE INSCRIERE
Subsemnat
ul (a) Gradul............................(nume)
…..................................…....……… (prenume)
…………...................
domiciliat
(a) în
localitatea....................................................str........................................nr........bloc......................sc..................ap...........
.......Jud/Sect..........................................
cod
postal....................................................................
posesor
al B.I.(C.I.) seria ….........… nr. …….............................…….
C.N.P.
.....................................................................
solicit primirea mea in Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).
Am
luat cunoştinţă de prevederile Statutului SCMD si a Regulamentului de
Organizare si Functionare (ROF) şi mă oblig să le respect .
Sunt
angajat (a) la
.............................................(institutia,
intreprinderea), in functia de
.................................................
Sunt
născut (a) la data de …….........................… in localitatea
……....................................…….. jud. ..........
Mă oblig să contribui prin activitatea mea la realizarea scopului şi obiectivelor SCMD.
Casa de pensii (cea care imi plateste pensia) :………………………………………………
(MApN, MAI, SRI,)
Datele mele de contact sunt urmatoarele :
Tel. Fix domiciliu :……………………………
Tel. serviciu ………………………………….
Tel. Mobil……………………………………..
Fax ……………………………………………
E-mail …………………………………………
Adresa
postala ......................................................................................................................
In
conformitate cu dispozitiile art. 8 (1) lit. a) din Legea 677/2001
pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
caracter personal si libera circulatie a acestor date, sunt de acord ca
datele cu caracer personal continute de aceasta fisa de inscriere sa fie
prelucrate de SCMD.
Data inaintarii cererii:……………………..
…………………………………………………………
(NUMELE, PRENUMELE, SEMNATURA)
ANEXA nr.4