Cele 5 Macro regiuni propuse prin iniţiativa u.d.m.r. în 2009
Teritoriul anexat de ungaria conform cu hotărârea dictatului de la viena (30 August 1940)
Filiala Alba a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere (S.C.M.D.) îşi exprimă totalul dezacord faţă de adoptarea de către Senatul României a propunerii legislative a U.D.M.R. privind regionalizarea româniei.
Împărţirea României pe regiuni, pe criterii etnice reprezintă un atentat la siguranţa naţională a ţării noastre. Propunerea legislativă a parlamentarilor U.D.M.R. din 10 februarie 2010 (fatidică zi, să nu uităm de 10 februarie 1866), înscrisă pe ordinea de zi a Senatului şi adoptată în aceeaşi zi, prin aprobare tacită, reprezintă un act de trădare.
Lipsa de reacţie a senatorilor celorlalte partide parlamentare ridică multe semne de întrebare. Nici în cazul că aceştia au dormit în fotolii (probabil de aceea nu şi-au dat seama ce au adoptat), nu poate fi o scuză. Dar în această situaţie somnul aleşilor noştri naşte monstruozităţi. Graba cu care a fost aprobată această propunere legislativă, lipsa unor dezbateri în mass-media şi în cadrul societăţii civile rămân o enigmă. Probabil acesta este preţul compromisului şi a altor concesii făcute (de altfel un şantaj fără precedent) de actuala putere către U.D.M.R. pentru a susţine guvernul şi a vota în parlament în favoarea proiectelor legislative.
U.D.M.R. a analizat minuţios regionalizarea României şi a ajuns la concluzia că aşa-zisul „Ţinut Secuiesc” este prea mic şi izolat pentru proiectele sale viitoare. Realizarea regiunii a 14-a, respectiv judeţele Covasna, Harghita, Mureş, este un alt pas, un obiectiv prea important pentru a fi ratat. Iar în final, Macro regiunea a V-a poate fi un obiectiv strategic pentru perioada aceasta de timp, pentru că în viitor, cu siguranţă şi pretenţiile lor vor creşte. În sprijinul acestei afirmaţii a venit un parlamentar U.D.M.R., cu propunerea ca şi judeţul Arad să fie înglobat Macro regiunii a V-a. În gândirea celor de la U.D.M.R. Macro regiunea a V-a trebuie să cuprindă trei regiuni, respectiv judeţele Covasna, Harghita, Mureş (regiunea a 14-a), Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş (regiunea a 15-a) şi Bihor, Sălaj, Satu Mare (regiunea a 16-a). Această Macro regiune trebuie să asigure în perspectivă coeziunea economică şi socială cu Ungaria, fiindu-i oferită pe tavă.
În condiţiile în care parlamentarii celorlalte partide politice n-au nici o iniţiativă, nici un proiect legislativ de regionalizare, propunerea U.D.M.R.-ului va trebui să intre în vigoare cât mai repede posibil.
Pentru parlamentarii U.D.M.R. (cu sprijin de la Budapesta) a fost uşor să gândească şi să pună la cale o asemenea împărţire a României întrucât Macro regiunea a 5-a seamănă leit cu teritoriul anexat de Ungaria, conform Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Acestea sunt proiectele de viitor ale U.D.M.R.-ului pentru că tot sunt la guvernare de vreo 20 de ani, ei trebuie să obţină ce-şi doresc.
Vinovaţi pentru aceasta situaţie se fac senatorii care au avut un comportament ciudat în ziua de 10 februarie 2010, precum şi o serie de vinovaţi „invizibili” care din „raţiuni de stat” le-au cerut senatorilor să aibă o asemenea atitudine faţă de această lege atât de importantă.
În acelaşi timp fiecare cetăţean al României se întreabă cine îi apără şi satisface interesele sale, iar răspunsul este simplu dar tragic, actuala putere a lăsat această sarcină pe seama U.D.M.R.- ului.
În condiţiile unei puternice şi agresive propagande pentru autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc”, când se străduise să strângă semnături de la maghiarii din toată Europa pentru îndeplinirea dezideratului lor, aceştia mizează pe faptul că istoria se va repeta.
Dar ce fac ai noştri?
Recent, un senator într-un interviu, de altfel un înfocat apărător şi susţinător al acestui proiect legislativ, ne dă o lecţie de istorie şi geografie despre ce înseamnă naţiunea în context european. Prin acest mesaj ne îndeamnă să nu ne facem nici un fel de probleme deoarece U.D.M.R. va avea grijă de noi.
Întrebat un alt parlamentar cum a fost posibil să fie adoptată o asemenea propunere legislativă venită din partea U.D.M.R., răspunsul a fost sec „suntem legaţi de mâini şi de picioare şi mare lucru nu putem face”.
Este incredibil, este inadmisibil astăzi în România să afirmi aşa ceva despre o problemă atât de importantă, făcând ca soarta noastră, destinul nostru, interesele noastre să fie în mâinile U.D.M.R.-ului, pentru că aşa vor aleşii noştri. Cum ne judecă tinerii, cum ne priveşte Europa, în condiţiile în care regionalizarea ţării, pentru a ne conforma Recomandării nr. 1059 din 26 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, este un atribut al României şi nicidecum impus de cineva.
Regionalizarea României trebuie propusă, analizată, discutată, aprobată de toţi factorii de răspundere din ţară, cu directa implicare a presei şi a societăţii civile.
Oricum va arăta această regionalizare a ţării, ea nu trebuie înfăptuită pe criterii etnice.
Sunt mulţi specialişti la noi în ţară capabili să realizeze aşa ceva, ţinând cont de Recomandarea nr. 1059 din 2003, dar aceasta nu trebuie făcută în grabă.
Cu o gândire şi mentalitate europene, va trebui realizată în deplin consens cu Constituţia României şi cu demnitatea poporului român.
Filiala Alba a S.C.M.D. protestează curajos, în mod ferm şi hotărât, împotriva punerii în aplicare a propunerii legislative a parlamentarilor U.D.M.R. privind regionalizarea României şi cheamă pe toţi cetăţenii ţării să fie alături de noi, pentru că altfel „mâine” U.D.M.R. vine cu un nou proiect al Constituţiei României.
Filiala Alba a S.C.M.D.
****
Articol scris de Ioan Galdea, care îşi păstrează drepturile de autor al acestui material.