Procesul de recalculare a pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, aflate în plată la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, ale Hotărârii Guvernului nr. 735/2010, precum şi ale Instrucţiunilor ministrului administraţiei şi internelor nr. 191/2010.
Termenul de recalculare a fost stabilit pe o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 735/2010, respectiv 28.07.2010-28.12.2010, fapt pentru care, începând cu 01.01.2011, vor fi puse în plată pensiile recalculate.
La data de 31.12.2010 la Casa de Pensii a M.A.I. erau în plată un număr de 66.528 de beneficiari de pensii şi indemnizaţii, din care 66.450 au făcut obiectul recalculării pensiilor, diferenţa de 78 fiind cei care au dreptul la indemnizaţii, potrivit legii.
În perioada 28.07.2010-22.11.2010 au fost eliberate pensionarilor 5.294 de adeverinţe privind veniturile lunare individuale realizate necesare stabilirii punctajelor medii anuale, dintre acestea 856 fiind depuse până la 22.11.2010 la Casa de Pensii a M.A.I. însoţite de solicitări scrise de recalculare a pensiilor.
Având în vedere că pentru operaţiunile de stabilire şi plată a pensiilor pentru luna ianuarie 2011 erau necesare peste 30 de zile, după data de 22.11.2010 a început procesul de recalculare efectivă a pensiilor aflate în plată la Casa de Pensii a M.A.I. pentru cele 856 de solicitări scrise depuse până la această dată, pentru cele 113 dosare noi de pensionare, repunere şi suspendare precum şi pentru 65.481 de beneficiari pentru care pensiile s-au recalculat potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 119/2010.
Activitatea respectivă a constat în principal în următoarele:
- adaptarea aplicaţiei informatice preluate de la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale;
- introducerea datelor în aplicaţia informatică de recalculare pensii;
- calculul efectiv al pensiilor prin stabilirea punctajului mediu anual;
- verificarea modului de introducere a datelor şi al calculului efectiv;
- emiterea celor 66.450 decizii pentru pensiile recalculate şi a buletinelor de calcul aferente acestora.
În perioada 22.11.2010-22.12.2010, au fost înregistrate la Casa de Pensii a M.A.I. un număr de 6.957 de solicitări scrise de recalculare a pensiilor, însoţite de adeverinţele privind veniturile lunare individuale realizate necesare stabilirii punctajelor medii anuale, activitate care continuă şi în prezent.
În intervalul 22.12.2010-31.12.2010 s-au efectuat operaţiunile necesare depunerii şi expedierii celor 66.450 decizii de recalculare precum şi pentru emiterea mandatelor de pensie aferente lunii ianuarie 2011.
Din recalcularea pensiilor a rezultat faptul că din cele 969 (856 + 113) de pensii recalculate pe baza adeverinţelor privind veniturile lunare individuale realizate necesare stabilirii punctajelor medii anuale, nu s-au înregistrat diminuări, în medie, a pensiilor pentru limită de vârstă sub 3.000 de lei.
Pentru anul 2011, Casa de Pensii a M.A.I., potrivit articolului 10 din Hotărârea Guvernului nr. 735/2010, va proceda la modificarea pensiilor recalculate, în ordinea depunerii documentelor, în cazul celor care au depus sau vor depune solicitări scrise de recalculare, însoţite de adeverinţele privind veniturile lunare individuale realizate necesare stabilirii punctajelor medii anuale, în termenul general de prescripţie (3 ani), regularizarea drepturilor de pensie urmând a se efectua începând cu 01.01.2011.
Pentru pensionarii M.A.I. care au obţinut hotărâri ale instanţelor de judecată referitoare la suspendarea/anularea Hotărârii Guvernului nr. 735/2010, procesul de recalculare s-a efectuat în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010 şi ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca, după soluţionarea aspectelor juridice legate de incidenţa exclusivă a hotărârii de Guvern menţionate în procesul de recalculare, să fie dispuse măsuri de regularizare a pensiilor astfel recalculate, începând cu 01.01.2011.
Având în vedere volumul mare al activităţilor ce revin Casei de Pensii a M.A.I. pentru recalcularea pensiilor după data de 01.01.2011 şi ţinând cont de prevederile art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 735/2010 şi ale art. 11 din Instrucţiunile ministrului administraţiei şi internelor nr. 191/2010, adresăm rugămintea ca pensionarii M.A.I. specializaţi în domeniul pensiilor care doresc să desfăşoare activităţi în acest sens, în baza convenţiilor civile, să se adreseze Casei de Pensii a M.A.I. cu sediul în mun. Bucureşti, str. George Georgescu, nr. 3, sector 4, tel. 021/303.70.80, interior 12.673.
Postat la ora 09:36, marţi, 04 ianuarie 2011
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Administraţiei şi Internelor