Buna ziua,
In vederea diminuarii pierderilor care vor rezulta din remiterea noilor decizii de revizuire, avand in vedere ca procesul nostru cu statul roman poate dura si 1-2 ani (inclusiv la CEDO), va informez ca, IMPREUNA CU UN GRUP DE COLEGI JURISTI, am studiat cu atentie actuala legislatie in domeniul pensiilor (Lege 119/2010, OUG nr.1/2011, Legea 263/2010 si HG NR 257/2011 referitoare la normele de aplicare a noi legi a pensiilor) si, CU AVIZUL CASEI DE AVOCATURA care ne reprezinta, am ajuns la concluzia ca putem valorifica la zi, anual, in procesul revizuirii/recalcularii si stagiile de cotizatie la asigurarile sociale dobandite dupa data pensionarii. Este de preferat ca valorificarea sa se faca abia dupa ce vom primi noile decizii de revizuire, deoarece conform OUG 1/2011.
Drepturile de pensii revizuite potrivit alin. (1) se cuvin astfel:
a) de la data de 1 ianuarie 2011, dacã cererea de revizuire, împreunã cu toate actele doveditoare, a fost depusã la casa de pensii sectorialã pânã la data de 1 ianuarie 2014;
Aceste aspecte ar fi de natura sa mimimalizeze pierderile din actualele cuantumuri ale colegilor din grup, sens in care va sugerez sa transmiteti si cunoscutilor dvs, deoarece multe persoane nu au cunostinte juridice si nici timp de asa ceva.
Cu stima
I Ciobotea
Cum procedam?
1. Va deplasati la Casa de pensii a municipiului Bucuresti (Calea Vitan nr. 6, Sector 3, Bucuresti, mijloace de transport in comun: tramvaie: 15, 19, 23, 30, 50, statia Posta Vitan, autobuze: 104, 123, 124 statia Vitan ) B IR OUL ELIBERARE ADEVERINTE - STAGII DE COTIZARE, ETAJ 1, CAMERA 1 (Program de lucru: luni-joi: 9.00 14.30, vineri 9.00 11.30) . Va informez ca nu este coada!!! SAU LA CASELE DE PENSII PUBLICE JUDETENE
2. La Casa de pensii, la biroul mentionat mai sus (avand C.I. asupra dvs.) se face o cerere , se plateste la casierie (se afla tot la etajul 1) 15 lei si se obtine Adeverinţa de venituri in baza declaratiilor privind evidenţa nominală a asiguratilor si a obligatiilor de plată catre bugetul asigurarilor sociale de stat
3. Se face o copie la respectiva adeverinta
4. Se intocmeste cererea de recalculare a pensiei pentru stagiile de cotizare realizate dupa data inscrierii la pensie (vezi modelul atasat)
5. Se anexeaza la respectiva cerere:
· Adeverinţă eliberată de Casa de pensii a Mun. Bucuresti in baza declaratiilor privind evidenţa nominală a asiguratilor si a obligatiilor de
Plată catre bugetul asigurarilor sociale de stat, în original şi copie
· Carte de identitate, în copie;
· Ultimul talon de pensie (pe luna aprilie 2011), în copie;
· Baza legală (extras) pentru recalcularea pensiei militare prin adăugarea stagiilor de cotizare realizate după data inscrierii la pensie, vezi documentul atasat)
· 6. Se introduc documentele intr-un plic, si se transmit prin C.N. „Poşta Română" S.A. (‘’ cu confirmare de primire ‘’) la sediul Caselor de Pensii sectoriale ale...
· Comisia de contestatii pensii din MApN, Bucuresti, str. Drumul Taberei, nr. 7-9, Sector 6, Cod postal 061416;
· Comisia de contestatii pensii din MAI, Bucuresti, str. George Georgescu, nr.3, Sector 4, Cod postal 040131;
· Comisia de contestatii pensii din SRI, Bucuresti, Unitatea Militara 0472 Bucuresti, str. Amzei, nr. 4 sector 1
7. Dovada transmiterii documentelor (chitanta) si confirmarea de primire se ataseaza la copia documentelor ce au fost transmise la Casele de pensii sectoriale
HOTARARE nr. 257 din 20 martie 2011
Pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
ART. 134
(1) Pensia poate fi recalculatã, la cerere, prin adãugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.
(2) Pensia pentru limitã de vârstã poate fi recalculatã, la cerere, prin adãugarea stagiilor de
Cotizare realizate dupã data înscrierii la pensie
(3) La recalcularea pensiilor pentru limitã de vârstã, stabilite potrivit legislaţiei anterioare intrãrii în vigoare a legii, se utilizeazã stagiul complet de cotizare avut în vedere la stabilirea pensiei (in cazul nostru de 20 de ani)
(4) La recalcularea pensiilor anticipate şi anticipate parţiale în condiţiile alin. (1), stabilite potrivit legislaţiei anterioare intrãrii în vigoare a legii, se calculeazã punctajul mediu anual aferent stagiului/veniturilor adãugate potrivit legii şi se menţine procentul de diminuare, luat în calcul la stabilirea pensiei anticipate parţiale.
(5) La recalcularea pensiilor de invaliditate în condiţiile alin. (1), stabilite potrivit legislaţiei anterioare intrãrii în vigoare a legii, se calculeazã punctajul mediu anual aferent stagiului/veniturilor adãugate potrivit legii, iar punctajul aferent stagiului potenţial se determinã cu respectarea condiţiilor şi modalitãţii de calcul de la ultima decizie de stabilire/modificare a drepturilor de pensie.
(6) Pensia poate fi recalculatã, la cerere, în cazul depunerii unor declaraţii rectificative, de naturã a modifica veniturile şi/sau stagiile de cotizare valorificate iniţial la stabilirea acesteia.
(7) Drepturile recalculate potrivit alin. (1)-(6) se acordã începând cu luna urmãtoare celei în care a fost înregistratã solicitarea.
IMPORTANT : Conform art. 134 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice drepturile recalculate se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea. Deci, cu cat facem mai repede cererea cu atat avem mai mult de castigat.