(Sentinta)
Tribunalul Olt, in sedinta publica din 25 noiebrie 2010, a dat castig de cauza fostului grefier Elena Bucura, i-a admis acesteia contestatia in contradictoriu cu Casa Judeteana de Pensii Olt si a anulat decizia data in 20 august 2010 a acestei institutii, obligand-o la plata pensiei de serviciu stabilita in 4 iunie 2009 incepand cu data de 1 septembrie 2010.
Grefierul pensionat Elena Bucura a chemat in judecata Casa de pensii intrucat la recalculare s-a trezit cu un procent de 63 % mai mic decat cel actualizat in 2009. Ea a contestat decizia 178.595 din 20 august 2010, prin care i-a fost recalculata pensia si prin care s-a trezit cu un procent de 63% mai mic decat pensia stabilita prin actualizare la data de 4 iunie 2009.
Conform sentintei Tribunalului Olt, prin decizia din 22.09.2005, drepturile de pensie ale grefierului Elena Bucura i-au fost stabilite la suma de 1716 lei reprezentand 80 % din salariul de baza brut lunar si sporurile avute in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii retinandu-se stagiul de cotizare de 25 de ani si 7 luni (reprezentand pensia de serviciu de care aceasta a beneficiat in temeiul art. 68 alin. 1 din Legea 567/2004. In data de 04.06.2009, s-a procedat la actualizarea pensiei de serviciu la suma de 3674 lei, prin decizia nr.178.595.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea devin pensii in intelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale cu modificarile si completarile ulterioare, efectul legii noi fiind asadar desfiintarea pensiei de serviciu dobandita in regimul Legii 567/2004.
”Pe cale de consecinta Casa de pensii a jud. Olt a recalculat drepturilor de pensie si emis decizia nr. 178595/20.08.2010, cuantumul fiind stabilit la suma de 1370 lei.
La recalculare s-au avut in vedere dispozitiile art. 5 alin. 2 din HG 737/2010, respectiv stagiul complet de cotizare, in functie de data nasterii, prevazut in anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, asa cum este detaliata in anexa nr. 9 referitoare la varstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare in functie de data nasterii”,
Stagiul complet de cotizare conform Legii 19/2000 trebuia sa fie de 25 ani si 7 luni. In schimb, potrivit actelor depuse la dosarul de pensionare reclamata a realizat un stagiu complet de cotizare de 37 ani 4 luni si 12 zile.
Instanta arata ca in situatia compararii cuantumului pensiei de serviciu de care grefiera a beneficiat in temeiul art. 68 alin. 1 din Legea 567/2004 cu drepturile de pensie rezultate in urma aplicarii Legii 19/2000, rezulta o diferenta de 2304 lei, ceea ce procentual inseamna o micsorare cu 63 %. In aceste conditii, a avut loc o reducere cel putin semnificativa a cuantumului pensiei Elenei Bucura.
Referindu-se la incalcarea dreptului de proprietate, tribunalul apreciaza ca grefiera pensionata isi legitimeaza interesul sau prin invocarea unei valori patrimoniale avand semnificatia unui drept castigat, recunoscut si executat de stat in temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 567/2004, suficient de clara si previzibila la data pensionarii si care i-a permis sa-si planifice actiunile atat pe termen lung cat si pe termen scurt pentru sine si familia sa precum si o anumita maniera de gestionare a bunurilor sale prezente si viitoare.
”Este firesc a recunoaste oricarei persoane o asemenea prerogativa iar orice interventie intempestiva a legiuitorului are, de cele mai multe ori, asa cum este si situatia de fata, ca efect afectarea substantei dreptului in partea sa cea mai importanta. Reclamantul a avut prin urmare, la data intrarii in vigoare a Legii 118/2010, un bun actual in acceptiunea Conventiei, ce i-a fost inlaturat printr-o ingerinta din partea statului. Insa dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu este in orice caz un drept absolut, acesta insemnand ca el comporta limitari de catre stat, care, are sub acest aspect o larga marja de apreciere.
Pentru a verifica daca desfiintarea pensiei de serviciu de care beneficia reclamantul corespunde limitarilor prevazute de Conventie, judecatorul cauzei are in vedere urmatoarele aspecte :
a) ingerinta sa fie prevazuta de lege, conditia satisfacuta in cauza intrucat desfiintarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forta legii, lege rezultata ca urmare a asumarii raspunderii de catre Guvern in fata Parlamentului.
Insa legea trebuie sa fie suficient de clara si previzibila.
Previzibilitatea poate avea insa si un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii in vigoare, ci si posibilitatea de a modifica legile pentru viitor. Persoanele au astfel un drept la continuitatea actiunii statale.
Acest drept presupune ca statul nu poate incalca increderea legitima a persoanelor in continuitatea actiunii sale”, se arata in incheierea de sedinta.
La data la care grefiera s-a pensionat, in 2005, nu s-a pus problema schimbarii legii. Ce spune instanta legat de acest fapt?
”Totusi, cea mai mare problema nu este neaparat schimbarea legii in sine, ci a reglementarilor prin care se diminueaza exagerat de mult veniturile din pensie, caci nu se poate admite ca scaderea acestora cu 63 % nu este una de substanta, esentiala si imprevizibila in anul 2010.
b) sa existe un scop legitim pentru luarea masurii de a desfiinta pensia de serviciu ori sub acest aspect Guvernul a aratat in expunerea de motive a Legii 119/2010 ca „se impune adoptarea unor masuri cu caracter exceptional, prin care sa se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare si in anul 2010” datorita evolutiei crizei economice in anul 2009 si extinderea acesteia in cursul anului 2010 precum si acordurile de imprumut cu organismele financiare internationale.
Or, faptul ca documentele adresate creditorilor internationali contin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale in discutie nu inseamna ca acei creditori au stabilit unilateral aceste conditii, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmeaza a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), insa alegerea celor mai adecvate masuri ramâne la discretia Statului.
Or, daca masurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de fosti angajati din sectorul bugetar in sensul diminuarii acestora sunt calificate ca avand natura juridica a unor masuri cu caracter exceptional, atunci este cu totul evident ca Legea 119/2010 nu s-ar putea intemeia pe art. 53 din Constitutia revizuita deoarece lipseste una din cele doua caracteristici esentiale, care ar permite evocarea sa, si anume caracterul temporar, limitat in timp, efectul recalcularii pensiilor fiind unul definitiv si nu temporar”.
Sentinta poate fi atacata cu recurs. Mentionam ca pe rolul Tribunalului Olt mai sunt numeroase asemenea contestatii ale grefierilor, multe dintre acestea avand termen in 13.01.2010.
http://www.luju.ro/attachments/article/758/sentinta%20Olt%20grefier.pdf