POVESTEA VORBEI…ŞI MILITARII
„Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi,
iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei,VII,15)
Anul 2009, spre toamnă. Începuse îngrijorarea. Apăreau tot mai multe ştiri despre o inevitabilă şi drastică reducere a pensiilor militare. Se lansase oficial dezinformarea privitoare la “pensile nesimţite”. Purtătorii de mesaje guvernamentale, ai partidelor aflate la putere, susţineau cu tărie neadevărul că militarii nu au plătit niciodată impozite, contribuţii pentru pensia suplimentară şi că ei, militarii, sunt paraziţii care trăiesc din munca tuturor celorlalţi contribuabili. Că, sfidând poporul sărac, militarii ridică lunar pensii uriaşe, ajungând la trei sute de milioane de lei…
Se semnalau primele proteste ale celor îmbrăcaţi în haina militară.
Ca urmare, în octombrie 2009, la Radio România Actualităţi, preşedintele Traian Băsescu, Comandant al Forţelor Armate, se confesa cu sinceritate militarilor:
“Se vorbeşte foarte mult că pensiile militare vor fi afectate. Nu e adevărat. Şi acum pensiile militare sunt plătite din bugetul de stat direct Ministerului Apărării şi vor fi plătite în continuare tot din bugetul de stat, dar de data aceasta Ministerului Muncii, iar pentru ofiţerii, militarii activi, contribuţia li se va adăuga la salariu. Sistemul de pensii militare trebuia lăsat la sistemul de pensii militare, pentru că în toate ţările militarii sunt cu un sistem de pensionare separat şi tratament diferit”
În ciuda cotradicţiilor existente în expozeu, foarte mulţi militari în rezervă şi retragere l-au crezut. Şi s-au liniştit. Preşedintele îi asigurase că nu le va lua nimeni din drepturi. Şi vocea autorizată a domniei sale nu poate exprima decât adevărul !
Fără a ţine seamă de opinia celui aflat în fruntea statului, campania de denigrare a armatei a continuat . Devastator. Devenise aproape o ruşine să spui că lucrezi sau că ai lucrat în armată. Cuvinte ca “nesimţiţi”, îmbuibaţi”, “profitori”, sunt mestecate în talk show-urile televizate. În rândurile militarilor apar semne de adevărată nelinişte.
Alegerile prezidenţiale erau aproape. Ca urmare, era nevoie de o altă intervenţie sinceră şi liniştitoare a preşedintelui.
Şi prilejul s-a ivit. Aniversarea implinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Statului Major General. Noiembrie 2009. Preşeditele avea o suferinţă şi se spovedea, mărturisind necazul pe care îl avea pe suflet. Erau martori, în sala imensă, sute de ofiţeri şi generali:
“Și mai este un lucru care mărturisc că ma deranjează: dezbaterile pe tema pensiilor militare. Sînt opinii diferite, unii spun că sînt militari în rezervă care pierd la pensie. Militarii nu fac parte dintr-un sistem privilegiat de pensii, este un sistem de pensii militare, deci n-au de ce să se considere în zona privilegiaților. Ca atare, vă asigur că dacă acestă lege (va ajunge) într-o forma care pune sub semnul întrebări menținerea pensiilor ofițerilor în rezervă o voi trimite înapoi la Parlament pentru a fi discutată și pusă în regulă. Nu exclud posibilitatea să cer revenirea la un sistem de pensii militare așa cum sînt aproape în toate statele NATO. Deci în ceea ce privește sistemul de pensionare lucrurile încă sînt departe; e mai mult dezbatere decît realitate. (…) Pensiile militare nu pot fi afectate.”
Vorbise după ce jurnaliştii părăsiseră sala. Mimând o atmosferă de intimitate. Poate uşor conspirativă. Ca şi cum s-ar fi adresat unor prieteni apropiaţi, iubiţi şi respectaţi, începuse cu cuvintele: „Gata? Suntem între noi? Între noi bărbaţii?”
Poate părea surprinzător, dar la sfârşitul declaraţiei s-a aplaudat.
Preşedintele era probabil mulţumit. Firesc. Acesta este efectul binecunoscut al spovedaniei. Şi a fost crezut. Cei prezenţi descoperiseră că au în faţa lor pe adevăratul Comandant. Acela care înţelege când sunt nedreptăţiţi şi va îndepărta nelegiuirea.
Au urmat alegerile. Câştigate, spre bucuria multor militari, de către Comandant. Şi cu votul lor. Era omul care apăra dreptatea. Şi ei ştiau că dreptatea era de partea lor…
Şi a venit anul 2010. Informaţiile că militarii vor fi drastic „pedepsiţi” au început să capete concreteţe. Se elaboraseră deja proiecte de legi care loveau interesele pensionarilor militari. Se cunoşteau variante de calcul. Estimări credibile indicau „ajustări” în minus a pensiilor militare de stat de până la 80%. Se discuta tot mai des despre desfiinţarea totală a sistemului de pensii pentru militari. Demers care ar fi negat, în subsidiar, o meserie prezentă încă de la începuturile omenirii. Meseria de militar.
Preşedintele a vorbit din nou. În aprilie 2010. De data aceasta, la B1 TV. Privind prin camera de luat vederi direct în ochii telespectatorilor, conjură să fie crezut. Ca să convingă auditoriul de adevărul spuselor sale, imploră, apelează la exemple triste din propria familie:
„ Vă rog să mă credeţi ce vă spune un fiu de colonel în rezervă, Dumnezeu să îl ierte, şi a cărui mamă a optat pentru pensia militară şi care este 750 de lei, pensia unui colonel din vremea muncilor agricole. Pensiile militare nu vor fi afectate. Şi dacă totuşi se va încerca, veţi vede ce voi face atunci când va sosi la promulgare. Nicăieri în armatele NATO pensiile militare nu sunt amestecate cu cele civile, mai ales că Ministerul Apărării plăteşte pensiile din propriul lui buget”
Cum să rezişti unei asemenea declaraţii? Ar trebui să nu ai inimă şi să-ţi lipsească simţămintele omeneşti. Măcar acum, domnul Traian Băsescu ar fi trebui crezut. Şi mulţi au şi făcut-o. Ce a urmat?
A mai vorbit o dată preşedintele! Foarte curând. În dupăamiaza zilei de 6 mai 2010. Bine dispus, sprijinind pupitrul pe care strălucea stema României, anunţa că a venit vremea când toţi bugetarii trebuie să muncească pe gratis o săptămână în fiecare lună. Douăsprezece săptămâni pe an fără plată! Inclusiv militarii.
Apoi a tăcut. Îndelung.
A urmat Legea 119 din iunie 2010 „Privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”. Prin această lege se desfiinţa sistemul pensiilor militare de stat.
Comandantul tace.
La puţină vreme, apare H.G. nr 735/2010 prin care, numiţi „beneficiari”, sute de mii de pensionari militari erau puşi pe drumuri. Ca să nu-şi piardă pensia, ei trebuiau să dovedească legiutorului, cu acte, că au fost militari. Să aducă probe din unităţile militare în care au lucrat. Să prezinte valoarea fiecărei solde primite de-a-lungul vieţii, pe luni, de la începutul carierei şi până la pensionare. Să demonstreze că ei sunt ei şi că nu au furat nimic din ceea ce primesc. Apoi, ca umilinţa să fie deplină, trebuiau să ceară, în scris, să li se taie pensia. Dacă nu, erau pedepsiţi să primească pensia cuvenită unui lucrător cu ziua la CAP.
Nici de data asta preşedintele nu a mai vorbit.
Când legea pensiilor a ajuns la promulgare, domnia sa preşedintele a respins-o. Credeţi că, aşa cum i-a „asigurat” pe oşteni, a retrimis-o în parlament din cauza batjocorii cu pensiilor militare care, în mod evident, „erau amestecate cu cele civile” ca „nicăieri în armatele NATO”? Cu precizarea expresă către parlamentari: „ pensiile militarilor să rămână neschimbate, că aşa am promis!”?
Nu, nici vorbă! Altul a fost motivul. Mult mai prozaic. Se furase votul la adoptarea legii şi voia ca, prin revotare, să „repare” hoţia unui membru al partidului aflat la putere. Atât.
Ce mai vorbeşte astăzi Comandantul despre militari? Despre umilinţa bătrânilor soldaţi şi generali? Despre pensiile măcelărite ale ostaşilor în rezervă şi în retragere, tăiate, ciuntite, bulversate prin lege, ca nicăieri în lume?
Nimic. Pentru că aici se sfârşeşte, incalificabil, una dintre multele poveşti ale vorbei. Toate prezidenţiale.
SURSA : teopal.com Decembrie, 2010.
